(Semi)depresie

Mi-ar placea tare mult sa ma inteleg. Sa-mi dau seama ce imi lipseste… pentru ca in momentul asta simt ca-mi lipseste ceva. Nu stiu ce, n-am nici cea mai vaga idee macar. Incerc sa-mi dau seama, dar fara succes. Ceva nu e cum trebuie. Ceva nu e la locul lui, nu e acolo unde trebuie. E un sentiment ciudat, de oarecare neimplinire, de un lucru care stiu ca e undeva, dar nu unde trebuie. Si mai ciudat e ca sentimentul asta nu e permanent, ci sporadic. Am momente cand simt ca m-am pierdut undeva si mi-e greu sa ma regasesc, sa ma urnesc si sa merg inainte. Parca sunt tot timpul cu doi pasi inapoi si nu pot ajunge la destinatie. Pe care de fapt n-o stiu, pentru ca nu stiu ce vreau. Habar n-am ce-i cu mine, si la propriu si la figurat. As pleca undeva departe, singura si in acelasi timp n-as face-o. As dormi intr-una si in acelasi timp nu vreau sa adorm. E o invalmaseala in capul meu pe care n-o cunosc… Mi-e straina, dar nu cu totul.

Ca de obicei cand sunt in pasa proasta, ascult Nightwish.



“And you… I wish I didn’t feel for you anymore.”

11

In 3 zile implinim 11 ani de cand ne-am casatorit. O fi mult? O fi putin? Nu stiu sigur. S-au depasit multe obstacole, s-au facut multe compromisuri, s-au iertat multe, de ambele parti. S-au descoperit multe lucruri nebanuite despre celalalt, s-au invatat lectii pretioase. Au fost multe poticneli, unele mai mari, altele mai mici. Au fost multe momente frumoase, au fost multe emotii, au fost multe impliniri, au fost si dezamagiri. In 11 ani m-am transformat in ceva ce imi place, datorita acestei casnicii. Am crescut si am evoluat impreuna, am avut grija unul de celalalt si mai presus de toate am comunicat. Dupa 11 ani si 2 copii frumosi, cand ma uit in urma, nu-mi pare rau de nimic. Sunt fericita si vreau sa raman asa. Stiu ca orice problema s-ar ivi, se va rezolva in doi. Stiu ca orice problema as avea, voi avea sprijin oricand. Stiu ca sunt iubita si mi-e de ajuns.

LA MULTI ANI!

Dust

Nu vreau. Sau vreau. De fapt nu stiu prea bine daca vreau. Stiu doar ca nu vreau sa stiu tot ce stiu acum. Vreau sa fiu cu mintea clara, cum eram odata. Nu-mi plac surprizele, cu atat mai putin alea neplacute. Cand ceva devine prea complicat, am tendinta sa fug. Doar ca acum nu pot… Cuvintele sunt cele mai de temut arme ale unui om. Folosite gresit, pot provoca dezastre de proportii.
I wish I were far far away… walking in the air.

No title

Fara titlu. Fara explicatii. Fara cuvinte inutile aruncate aiurea cand nu trebuie. O privire face cat o mie de cuvinte, un gest spune mai multe decat orice fraza pompoasa. O atingere vindeca tot. O imbratisare face minuni.

O piesa ascultata pe repeat prea mult iti poate face creierul pateu si sufletul zob. Trei piese puse pe repeat la infinit duc la orgasm auditiv. Trei piese ascultate intr-o anumita ordine pot spune o poveste pentru cine stie sa citeasca printre randuri.




Povestea este una foarte frumoasa, in ciuda liniei melodice triste si e cu happy-end pana in prezent.

“You still have all of me…”

Adrenalina

Sunt dependenta de adrenalina. Dintotdeauna am fost. Am cautat senzatii tari in orice, dar mai ales in lucrurile interzise. Fiorul pe care nu ti-l poate da nimic altceva, ritmul galopant in care iti bate inima atunci cand ceva e …extrem. Sau extrem de interzis. Felul in care sangele fierbe, tensiunea creste si ai impresia (total gresita) ca nimic nu mai conteaza, exact ca intr-o melodie care incepe lent doar pentru a se termina furtunos si incredibil.

Fluturasii pe care ii ai in stomac si care nu se pot compara cu aia pe care ii simti cand esti indragostit, pentru ca e o alta stare. Modul in care se amplifica toate simturile pana aproape iti dispare orice urma de ratiune. Cand mergi pana la capat, obtii mult ravnita senzatie extrema, comparabila cu un orgasm de 5 stele. Cand nu mergi pana la capat, simti o rafala de vant rece care porneste de la piept si urca pana la cap, readucandu-ti ratiunea la locul ei. Amandoua senzatiile sunt extreme, fiecare in felul ei, dar curios, amandoua dau dependenta intr-un fel sau altul. Pentru mine adrenalina e ceva absolut necesar. Nu-s facuta pentru … a sta locului, linistita.

Curios lucru, mintea omului. Cand zici ca nu mai faci ceva, atunci te mananca intre degete sa te apuci iar… mama lor de adrenaline, endorfine si alte ine…

The monster under my bed

Stiti expresia americanilor cu monstrul de sub pat? Eu zic ca fiecare dintre noi are unul… Eu stiu sigur ca am. Doar ca in ultima vreme (de cateva luni bune chiar) am devenit “friends with the monster” si mi-e mult mai bine. Atunci cand accepti ca ceva va face parte din viata ta pentru totdeauna, brusc ti se ridica un val de pe ochi si vezi totul intr-o alta lumina. Una mult mai clara si mai linistitoare.

I`m friends with the monster that`s under my bed

Get along with the voices inside my head

You`re trying to save me, stop holding your breath,

And you think I`m crazy, yeah, you think I`m crazy?

Well, that`s nothing!

Mi-e dor…

Mi-e dor sa scriu. As vrea sa gasesc timpul necesar pentru a mai asterne (sau a cerne) din ganduri. Ganduri multe, felurite, colorate sau alb-negre, dar toate ale mele. Viata asta trece intr-un ritm galopant, iar noi… n-avem timp. N-avem timp nici macar sa ne facem ordine in ganduri cum trebuie. As vrea… liniste. Liniste, ploaie si un pahar de vin. Se pare ca vreau cam mult, avand in vedere ca le vreau deodata. Daca e una, nu e alta, daca sunt doua, nu e una. Si atunci automat nu mai e ce am eu nevoie.

Si anii trec…





Off-topic:

Poate macar buletinul mi se face mai repede…ca sa exist si eu cu un alt document oficial in afara de permis.

Teoria conspiratiei

Io mi-s mare fan de teorii ale conspiratiilor, dovedite au ba, cu argumente pertinente au ba, nu prea conteaza atata vreme cat ma fac sa ma gandesc la mai multe posibilitati. Doar ca... am dat peste ceva care m-a fact sa ridic spranceana de era sa mi-o scrantesc. Este vorba despre un comunicat al ambasadei SUA la Bucuresti, in care cetatenii americani aflati pe teritoriul Romaniei sunt avertizati in legatura cu iminenta unui cutremur dezastruos (sau "severe and damaging earthquake", cum zic ei in comunicatul cu pricina). Partea cu conspiratia intra in scena atnci cand citim in acelasi comunicat urmatoarele: "The following information focuses on earthquakes because seismic activity poses a significant risk for Romania. However, Romania is at risk for other natural and manmade hazards. While much of the information below specifically addresses earthquakes, it is applicable to multiple hazards, and we encourage you to think broadly about the possible risks you and your family may face and to be prepared for any kind of emergency that may arise." Boooon, pentru cei care nu stiu engleza, se vorbeste si despre altfel de dezastre, si anume, cele create de om. Onorabilii cetateni americani mai sunt instruiti si ca in caz de cutremur/calamitate/etc. sa coopereze cu autoritatile romane si sa se identifice clar ca fiind cetateni americani! "American citizens should cooperate with Romanian authorities at evacuation sites and clearly identify themselves as Americans."
Acu ma bucur ca stiu engleza si mai ales ca am accent american... poate cine stie, in caz de "cutremur", o sa ma pot duce la un tablagiu major roman si sa-i soptesc suav la ureche "I'm an American citizen"... si sa primesc ingrijirile de care sper sa n-am nevoie...
Cititi intregul comunicat aici, ca sa nu ziceti ca sursa nu este credibila.

Fa-o fara sa te mai gandesti

Cei care ma cunosc, stiu cat pot fi de impulsiva. In urma acestor accese de impulsivitate, am facut multe lucuri, unul din ele fiind ca marti mi-am dat demisia. De ce am facut-o? Pentru ca mi se pare anormal sa fiu tratata ca o papusa pe care o muti unde vrei tu, cand vrei tu si cum vrei tu. Am refuzat sa fiu marioneta unei vendete personale si pentru asta am fost numita nesimtita si trimisa la locul meu, exact cu aceste cuvinte. Ma rog, nu despre asta vreau eu sa vorbesc. Vreau sa va povestesc despre mitul asta de "a gandi inainte de a face". Probabil in anumite cazuri (mi s-a demonstrat si mie) e foarte bine de aplicat. Dar... nu intotdeauna. Problema intervine in momentul in care nu prea stii daca sa faci sau nu ceva ghidat de primul impuls. In general, intuitia si al 6-lea simt ala de care se tot vorbeste nu prea te inseala. Adica vreau sa zic, daca ceva inauntrul tau iti spune sa nu faci lucrul cutare pentru ca nu e bine, probabil ar fi bine sa mergi pe instinctul respectiv si sa incepi macar sa fii atent. Evident se aplica si viceversa. Asa ca, dupa ce mi-am dat demisia, m-am hotarat foarte brusc sa nu mai am sefi NEVER EVER EVER. Probabil ca sunt inconstienta si nu stiu in ce ma bag, dar nu patesc nimic daca incerc. Asa ca... o s-o fac. Detalii deocamdata nu va dau, ca-s superstitioasa si nu vreau sa stric nimic. Daaaar, una peste alta, am pornit niste demersuri pentru ceva ce-mi doresc sa fac demult. Adica pentru unul din lucrurile pe care imi doresc sa le fac demult. Au facut-o si altii cu mai putina minte ca mine, asa ca nu vad de ce nu mi-ar iesi mie. In fine, postarea asta are rolul de a va face pe voi sa ridicati rugi la Buddha, Allah, Dumnezeu, Zarathustra, Odin, Zeus si la cine mai vreti voi si sa-mi tineti pumnii ca sa-mi iasa. Nu conteaza daca faceti matanii sau aduceti sacrificii, orice ajutor e binevenit! O sa-mi iasa, pentru ca e vorba de pasiune si dupa cum stiti, atunci cand e pasiune, totul merge struna.
Va las cu Patti Smith si al ei "Because the night", tocmai pentru a exemplifica ce inseamna pasiunea. Ce o sa vedeti aici e pasiune pura - chiar si dupa 30 de ani de la lansarea piesei se vede ca traieste ceea ce canta.

Reconfigurarea vietii

Noi capitole se anunta la orizont! Noi capitole in viata mea, evident. Am fost asa de ocupata in ultimele luni incat n-am avut timp nici sa respir in liniste. Pe langa operatia peste care am trecut cu bine, un job urmat de demisie si un interviu plus un test pentru un job pe care chiar sper sa-l obtin, m-a palit revelatia. Aia care zice ca daca stau in chirie n-o sa pot niciodata sa-mi fac casa visurilor mele. Asa ca acum sunt in plin proces de mutare la soacra-mea. Pentru ca si anume casa se va face in curtea soacra-mii. Nu ridicati spranceana pentru ca soacra-mea e fata faina, chiar daca pe alocuri tre sa fie si soacra.
Dar sa revenim. Deci in acest moment, biata soacra-mea e pe post de sofer, ca e singura din casa care are carnet si tre sa transporte copiii la scoala si hombreul la munca. La cati kilometri face zilnic cu noi, cred ca ar trebui s-o angajez cu forme legale ca si sofer.
Dar sa lasam aceste detalii deoparte si sa va spun ce-am facut eu vara asta - asa cum se facea pe vremuri la scoala in septembrie!
Paaaaaaaaaaaaiiiii, vara astaaaaaaaaaa eu am facut o gramada de treburi! M-am plimbat cat pentru doi ani, am legat o prietenie foarte mishteaux cu un neamt, mi-am refacut sanatatea si acum nu ma mai doare nimic (lucru foarte ciudat pentru mine...), am lamurit mai multe chestiuni personale cu mai multe persoane, mi-am pus planurile in aplicare si lucrurile au inceput sa se miste in directia dorita de mine. Ma simt bine din toate punctele de vedere. Culmea, abia astept sa vina ziua mea. Varsta de 30 de ani mi se pare cea mai misto! Si daca ma voi simti la fel de bine, din nou, din toate punctele de vedere, probabil o sa reusesc cam tot ce mi-am propus.
Pana una alta, sa ascultam niste muzica, ca in ultima vreme sunt obsedata de piesa asta:

dar si de asta:

Acestea fiind spuse, o sa revin cu un blog despre frumusetile patriei noastre, cu poze unde sa vedem si partile bune si pe alea rele - vorbim despre Transfagarasan si Balea Lac, barajul Vidraru si canionul Sapte Scari, si bonus o sa incerc sa descarc niste filmulete si/sau poze de la Oktoberfest, daca si cand voi gasi toate cablurile de la camera de filmat...

Finalé

Azi... am baut alcool. Mult. De dimineata, ca sa fie bine. Si acum, dupa mult alcool, simt nevoia sa scriu, ca doar... de ce n-as face-o? Alcoolul asta e o mare pacoste. Cel putin in cazul meu. Din cauza alcoolului am facut cele mai mari prostii in viata. Dar nu asta vreau eu sa zic acum. Vreau sa zic doar atat - si e cu dedicatie speciala cuiva care atunci cand va citi va sti ca ii este adresata postarea asta.
Iti aduci aminte ultima noastra discutie serioasa fata in fata, cand ti-am spus ca daca ceva va merge prost, eu o sa castig? Si mi-ai zis ca nu se stie, dar probabil ca am dreptate? Ei, am avut dreptate. Eu am castigat, din toate punctele de vedere. Ai pierdut... din pacate pentru tine. Sau poate e tot raul spre bine, cine stie? Dar sa tii minte, nu ma cunosti atat de bine pe cat iti place sa crezi, si nici n-o s-o mai faci vreodata, pentru ca n-am sa te mai las in preajma mea. Habar n-ai de ce sunt in stare sa fac, mai ales daca ma... calci pe bec. Iar tu ai facut-o - desi e vina mea ca ti-am permis. Ne vom mai intalni, pentru ca nu avem cum sa evitam lucrul asta, dar de aici incolo, vei cunoaste doar partea aia nasoala a lui Julia de care ziceai odata ca ti-e oarecum frica, pentru ca pe undeva, in adancul sufletului, stiai de ce sunt in stare.
It's your move now!
ADIO!



PS: Nu voi raspunde la niciun comentariu, nici aici, nici pe mail, nicaieri unde voi fi intrebata detalii despre postarea asta.

Immortality

Voua de ce va e frica pe lumea asta in ceea ce va priveste? Mie mi-e frica de batranete. Mi-e frica tare de batranete, de neputinta. Vreau sa raman vesnic tanara si in putere. Vreau sa fiu un fel de Highlander, minus luptele cu sabii care te lasa fara cap. Astazi l-am intrebat pe hombre daca si-ar dori sa fie nemuritor si mi-a zis ca nu... ca toti cei dragi din jurul lui ar muri si el ar trebui sa-i priveasca pe toti cum mor. Eu, in schimb, ma gandesc la nenumaratele posibilitati si oportunitati de a vedea si a invata despre... tot si toate. Posibilitatile ar fi inifinite! Partea cu ingropatul celor dragi... ar fi ceva cu care dupa un timp te-ai obisnui... cred. Dar uite ca si hombre si baietii din Queen ma contrazic:

Who dares to love forever?
When love must die
...
Who wants to live forever?
Forever is our today
Who waits forever anyway?



PS: De trei zile ma uit la Highlander, serialul din 1992, ala cu Adrian Paul. De aici mi se trage toata filosofeala asta...
Am nevoie de masina asta

sa ma plimb undeva unde e soare si sa-mi urle Queen in urechi pana ma ia plansul.

Femei

Astazi o sa vorbim despre femei. Dupa cum stiti, si eu sunt femeie. Sunt o femeie obisnuita, cu defecte si calitati, cu perioade de nervi mai mari si mai mici si perioade calme sau foarte calme. Nu ma consider rupta din soare (chiar daca mama asa ma vede) si sunt departe de a fi perfecta. Nu dau lectii de viata nimanui, pentru ca si eu am facut greseli si sunt convinsa ca voi mai face. Insa nu pot sa nu observ anumite lucruri si-mi sta in fire sa analizez persoanele si comportamentul acestora. Si cand observ, imi creste inima-vorba romanului. Imi creste inima, pentru ca eu nu sunt ca alte femei. Ma consider un om normal, desi unii ar zice altceva. Dar cand vad cata prostie zace in unele, ma bucur ca sunt asa cum sunt. Ma bucur ca nu-s vreo isterica care sa controleze telefonul si toate retelele de socializare pe care are profil barbata-su. Ma bucur ca nu-s vreo dementa care se razbuna pe copiii ei atunci cand e nefututa. Ma bucur ca nu pis ochii din orice cacat care se intampla in viata asta lunga. Ma bucur ca sunt o femeie sigura pe mine si pe felul meu de a fi, care intre noi fie vorba, l-a cucerit si pe al meu barbat. Ma bucur ca nu am fost, nu sunt si sper nici sa nu fiu vreodata geloasa si sa-mi mananc nervii singura cautand chestii chiar si acolo unde nu exista nimic. Ma bucur ca nu-mi place sa ma cert si ca nu fac viata nimanui un calvar. Ma bucur ca am stiut sa-mi cunosc partenerul de viata si sa fac in asa fel incat sa ne iubim si sa ne respectam reciproc. Ma bucur ca am doi copii minunati care nu-s facuti doar pentru a "tine barbatul langa mine" si de care nu-mi bat joc. Ma bucur ca nu m-au interesat niciodata banii vreunui barbat si ca nu m-am maritat ca sa pun mana pe casa sau averea nimanui. Ma bucur ca stiu sa vad intr-un om mai departe de portofelul lui si de interesele mele proprii. Ma bucur ca am stiut sa trec peste momente grele cu capul sus si ca am un sot care a stiut sa discute cu mine problemele care au aparut intre noi si ca am putut sa le gestionam ca doi oameni maturi. Ma bucur ca sotul meu vine cu drag acasa si nu cauta motive sa fie plecat de dimineata pana seara, chiar daca stam prost cu banii. Ma bucur ca am parte de respect din partea omului cu care impart casa, masa si patul. Ma bucur ca ma simt iubita si ma bucur de linistea care face parte din viata mea. Ma bucur ca am un barbat care e si tata pentru copiii lui, nu doar o masina de facut bani ca sa ii intretina pe acestia. Ma bucur ca am prieteni putini, dar buni, care mi-au fost alaturi in cele mai grele perioade din viata. Ma bucur ca am o relatie in care nu am timp sa ma plictisesc. Ma bucur de viata mea si chiar mi-e mila de cei care traiesc exact opusul vietii mele. Inteleg de ce o persoana ar putea fi invidioasa (ce cuvant urat...) pe felul meu de a fi si pe viata mea. Dar avantajul meu este ca sunt inteligenta si stiu cum sa fac sa-mi fie bine si mie si celui de langa mine. De cele mai multe ori, inteligenta surclaseaza frumusetea si alte atuuri de genul asta, pentru ca functioneaza pe mai multe planuri. Inteligenta este sexy pentru cei mai multi barbati. Daca nu stii sa-l provoci si sa-l stimulezi intelectual, poti tu sa faci cel mai tare oral din lume, ca tot va pleca la un moment dat. Viata in doi nu inseamna doar bani si cearta. Mai inseamna si respect, inseamna sa poti sta de vorba si despre altceva decat despre bani si ce ti-ai dori tu sa-ti faca el cadou, mai inseamna si sa poti sta in bratele lui in fata unui foc(!)fara sa spui nimic dar sa simti ca esti fericita, inseamna sa te bucuri de omul de langa tine si sa stii sa-l faci sa se bucure de tine, insa cel mai important, inseamna cunoastere reciproca. Daca pe tine te doare-n basca de ce-si doreste omul de langa tine, nu te mira ca isi va cauta in alta parte ce nu are acasa. Daca tu, ca si femeie, ai impresia ca daca plangi din orice, barbatul respectiv se va inmuia si va face ca tine doar ca tu, zana zanelor, sa nu mai plangi si sa nu-ti strici ochisorii aia mari si frumosi, inseamna ca mai ai multe de invatat despre barbati si despre relatii. Si in final, daca tu, ca si femeie, consideri ca o alta femeie reprezinta o amenintare pentru tine, inseamna ca acea femeie are cel putin un lucru in plus fata de tine. Daca are mai multe lucruri in plus fata de tine, tu, ca si femeie nesigura pe tine, vei incepe sa faci greseli din ce in ce mai mari, si vei pierde mult-foarte mult. Si nu uita, faptul ca arati ca acea femeie reprezinta o amenintare pentru tine inseamna ca recunosti ca acea femeie iti este superioara si ca ti-e frica de ea. O femeie inteligenta stie sa-si pastreze barbatul. O femeie nesigura pe ea va face intotdeauna greseli peste greseli, iar acestea ii vor indeparta barbatul de langa ea.
INTELLIGENCE IS SEXY!!!

Back

Stiu ca m-am mutat pe wordpress, dar m-am razgandit. Probabil pentru ca nu mai stiu parola si aia de colea n-au catadicsit sa-mi raspunda la niciunul din cele douasutetreizecisiopt de mailuri pe care le-am trimis ca sa-mi pot schimba parola. In fine, nu conteaza, oricum blogspotul mi se pare mult mai friendly din toate punctele de vedere. Si acum sa revenim la ale noastre.

In ultima vreme ma uit toata ziua la Dr.House. Omul e genial, si nu ma refer aici numai la personajul lui medical. "Everybody lies." "It's a basic truth of the human condition that everybody lies. The only variable is about what." Si preferata mea: "Everybody does stupid things, it shouldn't cost them everything they want in life." Sunt total de acord cu treaba asta. De ce ar trebui sa ne coste atat de mult o greseala? Ca pana la urma...foarte rar se greseste intentionat. Deci greseala inseamna lucru rau facut fara intentie. Nu inseamna ca doare mai putin, dar macar faptul ca e fara intentie atenueaza cumva din gravitatea faptei. Chateaubriand spunea odata ca ”E bine să-ți pleci capul în pământ când ai greșit, dar nu e bine să-l lași acolo.” Mai ales daca aceeasi greseala implica doi oameni. Eu n-am ranit niciodata pe cineva cu intentia clara de a face rau. Dar s-a intamplat. Si-am plecat capul, dar nu l-am lasat acolo. Sunt multe circumstante care determina un om sa faca anumite lucruri care ar putea fi catalogate ca si greseli. Au existat anumite circumstante care m-au determinat sa fac niste lucruri, care s-au dovedit a fi greseli, mi le asum si le recunosc. Am mintit si am ranit fara sa vreau, pentru ca n-am gandit cum trebuie in momentele alea. Dar am gandit suficient cat sa nu transform greseala mare intr-una uriasa. Si pentru asta imi vine sa ma pup singura! Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa minimalizez greseala, sa incerc sa o fac mai mica decat este, dar incerc sa vad partea plina a paharului, pentru ca totul se putea transforma intr-un dezastru. Inca sunt indeajuns de cerebrala incat sa stiu sa ma opresc la timp daca ceva nu mi se pare in regula.
Acum e bine. Si sunt fericita.

Răutăţi

Ştiţi zilele alea nasoale când gândeşti prea mult? Aşa sunt eu acum. Stau şi tot analizez... diverse chestii. Şi nu-mi face bine, că aş putea să mă gândesc la lucruri practice, realiste şi care să nu mă deprime. Dar nu, se pare că sunt la apogeul masochismului şi continui să despic firu`n paişpe. Şi nici măcar nu ştiu de ce o fac. Mă gândeam la femei. Femeile sunt rele. Foarte rele. Cu alţi oameni, dar mai ales între ele. Eu ştiu bine, că-s femeie. Şi-s a dracului cu alte femei, mai ales dacă nu-mi plac. Şi am momente când sunt răutăcioasă gratuit, deşi poate femeia respectivă nu merită. Dar în ultima vreme sunt răutăcioasă tare tare tare. Tare de tot. Constat că nu mai am răbdare cu femeile şi le taxez imediat. Ai zis ceva şi nu mi-a convenit? Pac! Ţi-am retezat-o. Următorul pas dacă insişti să mă faci să-mi pierd răbdarea de tot este cel în care-ţi spun că eşti proastă şi-ţi argumentez într-o propoziţie, maxim două. După care, punct. Discuţia este încheiată şi din tonul meu îţi dai seama că nu are rost să continuăm să vorbim, că ... mno, n-are rost.

Iar vreau linişte... mă agasează toate şi mă enervează toate.

A, şi apropo! De ce atunci când scriu ceva, lumea automat presupune că este vorba despre mine? Oameni buni, nu scriu doar despre mine, mai scriu şi despre oameni şi situaţii pe care le întâlnesc, despre lucruri pe care alţi oameni mi le povestesc, despre emoţii şi sentimente pe care alţi oameni mi le transmit direct sau indirect. Nu tot ce scriu este legat de mine şi de ce simt eu. Simţeam nevoia să clarific treaba asta, pentru că în urma postului scris ieri, am primit o grămadă de întrebări care de care mai ciudate, cea mai tare fiind: "Te-ai îndrăgostit de altcineva şi acum vrei să divorţezi?"

Şi ca să facem loc altor speculaţii, să încheiem enigmatic:

I told you that no matter what you did I'd be by your side

*****
But when you walked out that door, a piece of me died
I told you I wanted more-but that`s not what I had in mind

*****

Then they took you away- stole you out of my life
You just need to remember...

Da, zilele astea mă obsedează "Blue Jeans" - Lana del Rey.

You fit me better than my favourite sweater...

Şi anii trec...

Errare humanum est sed perseverare diabolicum

Aşa a zis Seneca. Deştept băiat. Dar cine ştie cu adevărat când şi mai ales dacă greşeşte? Şi hai să zicem că ştii... ştii că poate greşeşti şi totuşi păstrezi o urmă de speranţă că poate nu e o greşeală, sau măcar nu în totalitate şi perseverezi. Este diabolic? Şi dacă consideri că este o greşeală şi încetezi să mai greşeşti şi îţi schimbi cursul vieţii radical (nu neapărat în bine)? Ajungi să trăieşti întrebându-te dacă nu era mai bine să persişti în greşeală - şi de aici regretele. Păi şi atunci cum e bine? Şi de fapt cine stabileşte ce e bine şi ce nu? Poţi stabili tu, pentru tine. Dar dacă o faci în detrimentul altora? Atunci mai intră în categoria "bine"? Că ţie ţi-e bine, dar altora nu. Păi şi atunci? Te sacrifici pe tine şi binele tău ca să le fie "bine" altora şi iar nu-i bine. Păi şi atunci? Cum? Cum se face totul pe lumea asta ca să fie "bine"?

Şi anii trec...

You fit me better than my favourite sweater...

Let there be... tattoos!!!

Gata! Am tatuaj! Facut binenteles fara sa gandesc prea mult. Dar nu-i bai, pentru ca tatuaj voiam oricum. Doar ca am plecat pornita sa-mi fac ceva, si am ajuns sa-mi fac cu totul altceva.
Initial am vrut asta:

M-am dus acolo hotarata sa mi-l fac pe asta. Cat am asteptat sa i le faca lui Hombre pe astea

am rasfoit putin desenele omului, si-am dat peste ceva care m-a atras intr-un mod inexplicabil. Si asa am ajuns sa-mi fac asta:

M-a durut al dracului de tare, dar sunt maxim de incantata de ingerashul meu! O sa-mi fac si logo-ul lui Bon Jovi, da` sa depasesc trauma fizica provocata de ingerash... Sa va mai spun ca am mai vazut si alte chestii pe acolo foarte mishteaux? Tare mi-e ca pana la urma o sa ajung sa arat ca si Kat von D pe corp...

Meditatii

Pentru ca vremurile-s grele, m-am hotarat sa fac ceva. Drept urmare, postez un anunt aici:
Ofer meditatii limba engleza la domiciliul clientului, personalizate in functie de cursant, interactive si neplictisitoare. Pregatire inclusiv pentru bacalaureat, examene si olimpiade, de la nivel conversational pana la avansat. Pret 30 lei sedinta/2 ore/cursant. Pentru grupuri pretul se discuta in particular si este negociabil.
Anuntul este valabil doar pentru judetul Brasov, iar cei interesati imi pot lasa comentariu si ii voi contacta eu.

Nonsens

I need no reminder of you. Not now, not ever. I carry you within me.

Atâtea gânduri... atâtea idei... atâtea dileme... nici nu apuc să scriu unul din gândurile care mă străfulgeră, că alte douăzeci îmi apar de nicăieri. Şi totuşi sunt într-un impas. Poate ar trebui să renunţ la scrisul ăsta, la aşternutul gândurilor aici. E semn de vulnerabilitate, iar mie nu-mi place vulnerabilitatea. Şi totuşi... Uneori mi-e dor să am 16 ani, să iubesc intens, să simt fluturaşi în stomac, să mă îndrăgostesc. Ăsta a fost marele meu defect dintotdeauna. Mă îndrăgostesc foarte uşor şi la fel de uşor îmi şi trece. Cum o fi să iubeşti intens ani de zile? Cum o fi să iubeşti neîmpărtăşit ani de zile? Cum o fi să iubeşti imposibil ani de zile? Habar n-am. Ştiu cum e să suferi din dragoste, mi s-a întâmplat de vreo două ori. Dar am trecut peste relativ uşor, sunt recunoscută pentru starea psihică excelentă pe care o am şi pentru faptul că mă ridic singură, fără ajutor sau de fapt fără să-l cer, deşi de cele mai multe ori l-am primit fără să schiţez măcar un gest. Iar mi-am pierdut ideea...

********

Sunt un amalgam de emoţii şi sentimente. Cineva drag mi-a zis că eu pot vinde oricui orice, inclusiv sentimente. Cine mai ştie ce pot? Cine mai ştie ce e în capul meu? Ar trebui să mă apuc de scris o carte. Am atâtea idei...

********

Şi anii trec... ceva constructiv trebuie făcut. O să încep cu primul capitol. Nu promit că o să scriu şi aici... dar undeva sigur va fi scrisă. Aş vrea s-o scriu de mână... mi-e dor să scriu cu stiloul...

********

I need no reminder of you. Not now, not ever. I carry you within me.
As long as you love me, we could be starving, we could be homeless, we could be broke...

Guest post by Tania

Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu


Citez dintr-un manual de clasa a IX-a, de pe vremea când nu erau manuale alternative:

"Deşi Alexandru Lăpuşneanul apare ca întruchipare a tiranului crud şi sângeros, totuşi figura lui nu este lipsită de complexitate. (...) Scopul politicii lui Lăpuşneanu este de a spori autoritatea domnitorului prin îngrădirea puterii marilor feudali, a boierilor. (...)
Pentru a-şi realiza obiectivul, Lăpuşneanu se comportă machiavelic. (...)
El are o fire impulsivă. (...) Fire vicleană, personajul ştie însă să-şi stăpânească aceste impulsuri, modificându-şi comportamentul şi inducându-i în eroare pe ceilalţi."

Şi acum cităm din "Scrisoarea XIX (Ochire retrospectivă) ", ciclul "Negru pe alb" - Costache Negruzzi, despre acelaşi personaj istoric:

" Acesta, sub numele de Alexandru Lăpuşneanul, va sparge cuibul şi va strivi acest furnicar de intriganţi ce făcea şi desfăcea domni. Dar oare fapta lui fost-a de folos poporului? Ba, căci ranele lui erau atât de adânci, apăsarea despotică îl ofilise într-atâta, încât păstorii lui Dragoş şi ostaşii lui Ştefan nu erau acum decât nişte sclavi îngiosiţi a unei boierimi desfrânate, care îi trata şi îi vindea ca pe vite. În adevăr, Lăpuşneanul retezase trunchiul, dar odraslele creşteau, şi nu era el omul care să ştie a le seca puindu-le stavilă pre însuşi poporul; pentru aceasta, fapta lui fu judecată de crudă, şi el de tiran. "

(necenzurat, a se asculta cu precauţie)