luni, 1 octombrie 2012
Errare humanum est sed perseverare diabolicum
Aşa a zis Seneca. Deştept băiat. Dar cine ştie cu adevărat când şi mai ales dacă greşeşte? Şi hai să zicem că ştii... ştii că poate greşeşti şi totuşi păstrezi o urmă de speranţă că poate nu e o greşeală, sau măcar nu în totalitate şi perseverezi. Este diabolic? Şi dacă consideri că este o greşeală şi încetezi să mai greşeşti şi îţi schimbi cursul vieţii radical (nu neapărat în bine)? Ajungi să trăieşti întrebându-te dacă nu era mai bine să persişti în greşeală - şi de aici regretele. Păi şi atunci cum e bine? Şi de fapt cine stabileşte ce e bine şi ce nu? Poţi stabili tu, pentru tine. Dar dacă o faci în detrimentul altora? Atunci mai intră în categoria "bine"? Că ţie ţi-e bine, dar altora nu. Păi şi atunci? Te sacrifici pe tine şi binele tău ca să le fie "bine" altora şi iar nu-i bine. Păi şi atunci? Cum? Cum se face totul pe lumea asta ca să fie "bine"?
Şi anii trec...
You fit me better than my favourite sweater...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
<_< hmm...vorbim aici de greseli de ortografie sau ceva de genul "cin' m-a pus sa ma marit" sau altele asemenea?
RăspundețiȘtergereNici de una, nici de cealalta mentionata de tine. Vorbim despre niste situatii in care se pun oamenii din greseala, apoi persista in greseala respectiva, apoi apar regretele, apoi isi dau seama ca nu prea mai au nimic de reparat, pentru ca a trecut prea mult timp, timp pe care nu-l mai recupereaza niciodata. E o postare cu adresare directa, dar fara sa fiu eu subiectul principal (de data asta sunt un simplu observator).
ȘtergereReferitor la acest articol as putea scrie o carte...Cartea vietii mele si a persoanelor de sex masculin care au trecut prin ea.E ciudat si mereu apelam la partea masculina a vietii.De ce?Buna intrebare!Dar hai sa incerc sa fiu rea si sa spun ca e partea si veriga cea mai slaba.Mereu barbatii care se cred cei mai emancipati si puternici au dat dovada de lasitate(de grad maxim),au fugit mancand pamantul si mai ales cum ai zis si tu au luat decizii in detrimentul altora.Ca sunt sau nu masochisti?E strict problema lor, insa niciodata in viata lor nu vor avea curajul sa recunoasca ca au gresit si vor trai nefericiti si mereu cu gandul la fericirea de care au avut parte si au dat cu piciorul...Si sa zic mai departe?Eu una atunci cand mi se demonstreaza lasitatea nu ma mai intorc inapoi nici macar cu o privire.Asa ca am sa spun mai multe in momentul cand voi scrie eu situatiile mele de viata!!! Si asta cat mai curand!!!
RăspundețiȘtergereBrrrr... am ramas blocata la partea cu "Mereu barbatii care se cred cei mai emancipati si puternici au dat dovada de lasitate(de grad maxim),au fugit mancand pamantul si mai ales cum ai zis si tu au luat decizii in detrimentul altora." Cand pot sa zic ceva, iti mai raspund odata! :))
ȘtergereDaca am gresit cu ceva imi cer iertare ;),este strict parerea mea si aici vorbesc din trairile mele si din ceea ce am simtit pe pielea mea.Sper sa te deblochezi din acea fraza si astept comentariul tau!!!
ȘtergereDe deblocat, m-am deblocat deja. Ideea e ca... sunt oameni de la care nu te astepti sa fie lasi. Mai e nevoie sa mai zic ceva? :)
ȘtergereNu te astepti...atunci este cel mai grav,ca nu te astepti si atunci cand e mai frumos atunci te trezesti ca iti demonstreaza asta in cel mai urat mod posibil...Dar din punctul meu de vedere atunci se opreste si se sterge totul...lasitatea acopera si dragostea si iubirea si toate dorintele,raman amintirile (ca asta este alea raman toata viata)..in rest totul "eject".Parerea mea si asa am facut eu lucrurile ;)
Ștergere