Nonsens

I need no reminder of you. Not now, not ever. I carry you within me.

Atâtea gânduri... atâtea idei... atâtea dileme... nici nu apuc să scriu unul din gândurile care mă străfulgeră, că alte douăzeci îmi apar de nicăieri. Şi totuşi sunt într-un impas. Poate ar trebui să renunţ la scrisul ăsta, la aşternutul gândurilor aici. E semn de vulnerabilitate, iar mie nu-mi place vulnerabilitatea. Şi totuşi... Uneori mi-e dor să am 16 ani, să iubesc intens, să simt fluturaşi în stomac, să mă îndrăgostesc. Ăsta a fost marele meu defect dintotdeauna. Mă îndrăgostesc foarte uşor şi la fel de uşor îmi şi trece. Cum o fi să iubeşti intens ani de zile? Cum o fi să iubeşti neîmpărtăşit ani de zile? Cum o fi să iubeşti imposibil ani de zile? Habar n-am. Ştiu cum e să suferi din dragoste, mi s-a întâmplat de vreo două ori. Dar am trecut peste relativ uşor, sunt recunoscută pentru starea psihică excelentă pe care o am şi pentru faptul că mă ridic singură, fără ajutor sau de fapt fără să-l cer, deşi de cele mai multe ori l-am primit fără să schiţez măcar un gest. Iar mi-am pierdut ideea...

********

Sunt un amalgam de emoţii şi sentimente. Cineva drag mi-a zis că eu pot vinde oricui orice, inclusiv sentimente. Cine mai ştie ce pot? Cine mai ştie ce e în capul meu? Ar trebui să mă apuc de scris o carte. Am atâtea idei...

********

Şi anii trec... ceva constructiv trebuie făcut. O să încep cu primul capitol. Nu promit că o să scriu şi aici... dar undeva sigur va fi scrisă. Aş vrea s-o scriu de mână... mi-e dor să scriu cu stiloul...

********

I need no reminder of you. Not now, not ever. I carry you within me.
As long as you love me, we could be starving, we could be homeless, we could be broke...