Errare humanum est sed perseverare diabolicum

Aşa a zis Seneca. Deştept băiat. Dar cine ştie cu adevărat când şi mai ales dacă greşeşte? Şi hai să zicem că ştii... ştii că poate greşeşti şi totuşi păstrezi o urmă de speranţă că poate nu e o greşeală, sau măcar nu în totalitate şi perseverezi. Este diabolic? Şi dacă consideri că este o greşeală şi încetezi să mai greşeşti şi îţi schimbi cursul vieţii radical (nu neapărat în bine)? Ajungi să trăieşti întrebându-te dacă nu era mai bine să persişti în greşeală - şi de aici regretele. Păi şi atunci cum e bine? Şi de fapt cine stabileşte ce e bine şi ce nu? Poţi stabili tu, pentru tine. Dar dacă o faci în detrimentul altora? Atunci mai intră în categoria "bine"? Că ţie ţi-e bine, dar altora nu. Păi şi atunci? Te sacrifici pe tine şi binele tău ca să le fie "bine" altora şi iar nu-i bine. Păi şi atunci? Cum? Cum se face totul pe lumea asta ca să fie "bine"?

Şi anii trec...

You fit me better than my favourite sweater...

Life`s a bitch and then you die

Inainte sa cititi, dati drumul la piesa asta, pentru ca impactul sa fie maxim Bantuind internetul, mai precis tumblr, am dat peste acest post

Mi-am inceput ziua prost tare...si e abia luni. Life`s a bitch and then you die...