Remember

A fost odată, demult, o puştoaică veselă de 17 ani, cu părul lung, ondulat şi roşcat, cu ochii mari şi căprui care se făceau negri când se înfuria. Genul ăla de tipă pe care o suni când ai o problemă doar ca să te plângi pentru că ştii că te va asculta până la capăt, genul de prietenă ideală cu care te duci şi-n club, dar poţi sta şi acasă să vorbeşti toate tâmpeniile până dimineaţă. Genul ăla de "aproape" femeie, dar încă un copil. Credea că nu tot ce zboară se mănâncă, dar de aia tot mai încerca din când în când. Îi plăcea să experimenteze diverse chestii, în mai toate domeniile. Şi-ar fi dorit să călătorească, să vadă toată lumea, să ştie toate limbile pământului, să nu se mărite niciodată, să fie veşnic liberă ca pasărea cerului. În schimb era mereu în căutarea dragostei, a ăleia din cărţile pe care le citea cu o pasiune rar întânită. Şi-şi spunea mereu că nu există dragoste la prima vedere, că e doar o fabulaţie a unor scriitori prea talentaţi şi neîmpliniţi în plan amoros.

***

8 decembrie. Prima ninsoare o făcea să se simtă... singură. Sau mai bine zis neprotejată. Toată siguranţa afişată era doar o mască. De fapt îşi dorea ... nu ştia bine ce-şi dorea, dar sigur nu viaţa pe care o avea atunci. O serie de coincidenţe bizare au făcut posibilă o experienţă pe care ea n-o va mai întâlni niciodată.

***

Era un tip cel puţin prezentabil. Înalt, bine făcut, undeva la 35 de ani, poate ceva mai mult, român la origine, cu cetăţenie americană, însurat în Israel şi în curs de divorţ. Avea un băiat care era cu doar câţiva anişori mai mic decât ea. Venise în România cu "afaceri" şi era şeful unei rude de-a puştoaicei. Ruda cu pricina s-a gândit să aducă puştoiaca la o bere cu şefu`, nu de alta dar "tu eşti veselă, ştii o grămadă de chestii, omu` n-a mai fost în România de foarte mulţi ani şi te ştiu io pe tine, că imediat ai să găseşti ce să discuţi cu el şi să-l ţii ocupat două zile până pleacă înapoi în State. Vezi că azi e ziua lui şi e supărat." Puştoaica a fost imediat de acord, şi s-au întâlnit "la o bere." Prima atingere a mâinilor când au făcut cunoştinţă a declanşat în corpul puştoiacei nişte emoţii pe care nu le mai simţise niciodată. A scuturat rapid din mâini, ca şi cum ar fi vrut să alunge senzaţia aceea ciudată, total necunoscută. Primul lucru pe care puştoaica l-a observat la el au fost plăcuţele veritabile din armata americană. Apoi mâinile incredibil de frumoase pentru un bărbat atât de... bărbat. Orele s-au scurs cu o rapiditate care o făcea să i se înnegrească ochii de câte ori se uita la ceas. El în schimb, nu părea să fie preocupat de trecerea timpului, deşi o întrebase pe la cât ar trebui să fie acasă. Când a auzit răspunsul "n-am o oră anume" a zâmbit ştrengăreşte în colţul gurii. Genul ăla de zâmbet al vânătorului care ştie sigur că şi-a asigurat vânatul în ziua aceea. Au discutat vrute şi nevrute, filozofie, literatură, muzică pe parcursul a două sticle de vin alese de el, că ea era prea puştoaică să ştie despre vinuri. Au râs atât de mult şi de zgomotos încât tot restaurantul se uita la ei. Puştoaica era un pic ameţită, el la fel, şi-au povestit vieţile, visurile, ambiţiile, dorinţele, şi-au pus sufletul pe tavă unul altuia. Când a întrebat-o dacă vrea să meargă acasă, puştoaica a spus un "nu" şoptit, dar hotărât. Aşa că au schimbat locaţia cu una mai intimă, un fel de băruleţ care la ora aia din noapte şi în mijlocul săptămânii era aproape gol. Acolo a sărutat-o, făcând-o să tremure pentru prima dată în viaţa ei. Apoi, nu se ştie cum sau când, s-au trezit în camera de la pensiunea unde era cazat, cu mâinile alunecându-le pe trupuri, fremătând şi arzând. S-au iubit cum ea nu ştia că este posibil în lumea asta şi au adormit îmbrăţişaţi.

***
Dimineaţa a trezit-o cu cafea. Somnoroasă şi un pic mahmură, obosită, cu părul răvăşit, în loc de bună dimineaţa a auzit doar: "Cât eşti de frumoasă!" Mintea ei încerca să cuprindă tot ce se întâmpla, şi să comande trupului să se ridice şi să plece acasă. Dar trupul voia altceva... aşa că s-a lăsat în voia instinctului încă o dată şi au mai făcut dragoste odată. Apoi, realitatea a lovit-o. El în ziua următoare pleca. Şi pleca departe. L-a rugat cu lacrimi în ochi s-o ducă acasă. A ieşit din maşină încercând să-şi stăpânească lacrimile care se încăpăţânau să ţâşnească. El a încercat s-o oprească spunându-i doar atât: "Vino cu mine în America!"
"Eu... nu pot. Am şcoală... şi... nu pot..."
A fugit până în casă, cu lacrimile şiroind şi înnodându-se în barbă, rugându-se fierbinte să nu se fi îndrăgostit. Ar fi fost contrar tuturor principiilor ei, ar fi fost invers decât credea ea că ştie că se poate. Nu există aşa ceva! Dragoste la prima vedere! O prostie, o fabulaţie a unor scriitori prea talentaţi şi neîmpliniţi în plan amoros.

***
Puştoaica a refuzat cu încăpăţânare să-i răspundă la telefoane sau la mesaje, nici măcar când a aflat că şi-a amânat plecarea cu câteva zile. Ultimul mesaj primit a fost: "Cred că m-am îndrăgostit. Dacă vreodată vei vrea să mă cauţi, ştii unde mă găseşti. Al tău, D."
***
Anii au trecut şi puştoaica a crescut. Nu l-a căutat niciodată, deşi ştie că ar putea şi că ar fi acolo pentru ea. Nu ştie de unde ştie, dar e la fel de sigură ca pe faptul că mâine soarele va răsări. Chiar dacă acum e fericită şi împlinită, iubeşte şi este iubită, întotdeauna va exista în inima ei un loc special pentru D. Pentru că el a fost prima ei dragoste, pentru că pe el l-a simţit atunci ca fiind sufletul ei pereche, completarea perfectă din toate punctele de vedere.

***
La mulţi ani, D.