No title

Fara titlu. Fara explicatii. Fara cuvinte inutile aruncate aiurea cand nu trebuie. O privire face cat o mie de cuvinte, un gest spune mai multe decat orice fraza pompoasa. O atingere vindeca tot. O imbratisare face minuni.

O piesa ascultata pe repeat prea mult iti poate face creierul pateu si sufletul zob. Trei piese puse pe repeat la infinit duc la orgasm auditiv. Trei piese ascultate intr-o anumita ordine pot spune o poveste pentru cine stie sa citeasca printre randuri.




Povestea este una foarte frumoasa, in ciuda liniei melodice triste si e cu happy-end pana in prezent.

“You still have all of me…”

Adrenalina

Sunt dependenta de adrenalina. Dintotdeauna am fost. Am cautat senzatii tari in orice, dar mai ales in lucrurile interzise. Fiorul pe care nu ti-l poate da nimic altceva, ritmul galopant in care iti bate inima atunci cand ceva e …extrem. Sau extrem de interzis. Felul in care sangele fierbe, tensiunea creste si ai impresia (total gresita) ca nimic nu mai conteaza, exact ca intr-o melodie care incepe lent doar pentru a se termina furtunos si incredibil.

Fluturasii pe care ii ai in stomac si care nu se pot compara cu aia pe care ii simti cand esti indragostit, pentru ca e o alta stare. Modul in care se amplifica toate simturile pana aproape iti dispare orice urma de ratiune. Cand mergi pana la capat, obtii mult ravnita senzatie extrema, comparabila cu un orgasm de 5 stele. Cand nu mergi pana la capat, simti o rafala de vant rece care porneste de la piept si urca pana la cap, readucandu-ti ratiunea la locul ei. Amandoua senzatiile sunt extreme, fiecare in felul ei, dar curios, amandoua dau dependenta intr-un fel sau altul. Pentru mine adrenalina e ceva absolut necesar. Nu-s facuta pentru … a sta locului, linistita.

Curios lucru, mintea omului. Cand zici ca nu mai faci ceva, atunci te mananca intre degete sa te apuci iar… mama lor de adrenaline, endorfine si alte ine…

The monster under my bed

Stiti expresia americanilor cu monstrul de sub pat? Eu zic ca fiecare dintre noi are unul… Eu stiu sigur ca am. Doar ca in ultima vreme (de cateva luni bune chiar) am devenit “friends with the monster” si mi-e mult mai bine. Atunci cand accepti ca ceva va face parte din viata ta pentru totdeauna, brusc ti se ridica un val de pe ochi si vezi totul intr-o alta lumina. Una mult mai clara si mai linistitoare.

I`m friends with the monster that`s under my bed

Get along with the voices inside my head

You`re trying to save me, stop holding your breath,

And you think I`m crazy, yeah, you think I`m crazy?

Well, that`s nothing!

Mi-e dor…

Mi-e dor sa scriu. As vrea sa gasesc timpul necesar pentru a mai asterne (sau a cerne) din ganduri. Ganduri multe, felurite, colorate sau alb-negre, dar toate ale mele. Viata asta trece intr-un ritm galopant, iar noi… n-avem timp. N-avem timp nici macar sa ne facem ordine in ganduri cum trebuie. As vrea… liniste. Liniste, ploaie si un pahar de vin. Se pare ca vreau cam mult, avand in vedere ca le vreau deodata. Daca e una, nu e alta, daca sunt doua, nu e una. Si atunci automat nu mai e ce am eu nevoie.

Si anii trec…





Off-topic:

Poate macar buletinul mi se face mai repede…ca sa exist si eu cu un alt document oficial in afara de permis.