(Semi)depresie

Mi-ar placea tare mult sa ma inteleg. Sa-mi dau seama ce imi lipseste… pentru ca in momentul asta simt ca-mi lipseste ceva. Nu stiu ce, n-am nici cea mai vaga idee macar. Incerc sa-mi dau seama, dar fara succes. Ceva nu e cum trebuie. Ceva nu e la locul lui, nu e acolo unde trebuie. E un sentiment ciudat, de oarecare neimplinire, de un lucru care stiu ca e undeva, dar nu unde trebuie. Si mai ciudat e ca sentimentul asta nu e permanent, ci sporadic. Am momente cand simt ca m-am pierdut undeva si mi-e greu sa ma regasesc, sa ma urnesc si sa merg inainte. Parca sunt tot timpul cu doi pasi inapoi si nu pot ajunge la destinatie. Pe care de fapt n-o stiu, pentru ca nu stiu ce vreau. Habar n-am ce-i cu mine, si la propriu si la figurat. As pleca undeva departe, singura si in acelasi timp n-as face-o. As dormi intr-una si in acelasi timp nu vreau sa adorm. E o invalmaseala in capul meu pe care n-o cunosc… Mi-e straina, dar nu cu totul.

Ca de obicei cand sunt in pasa proasta, ascult Nightwish.



“And you… I wish I didn’t feel for you anymore.”

11

In 3 zile implinim 11 ani de cand ne-am casatorit. O fi mult? O fi putin? Nu stiu sigur. S-au depasit multe obstacole, s-au facut multe compromisuri, s-au iertat multe, de ambele parti. S-au descoperit multe lucruri nebanuite despre celalalt, s-au invatat lectii pretioase. Au fost multe poticneli, unele mai mari, altele mai mici. Au fost multe momente frumoase, au fost multe emotii, au fost multe impliniri, au fost si dezamagiri. In 11 ani m-am transformat in ceva ce imi place, datorita acestei casnicii. Am crescut si am evoluat impreuna, am avut grija unul de celalalt si mai presus de toate am comunicat. Dupa 11 ani si 2 copii frumosi, cand ma uit in urma, nu-mi pare rau de nimic. Sunt fericita si vreau sa raman asa. Stiu ca orice problema s-ar ivi, se va rezolva in doi. Stiu ca orice problema as avea, voi avea sprijin oricand. Stiu ca sunt iubita si mi-e de ajuns.

LA MULTI ANI!

Dust

Nu vreau. Sau vreau. De fapt nu stiu prea bine daca vreau. Stiu doar ca nu vreau sa stiu tot ce stiu acum. Vreau sa fiu cu mintea clara, cum eram odata. Nu-mi plac surprizele, cu atat mai putin alea neplacute. Cand ceva devine prea complicat, am tendinta sa fug. Doar ca acum nu pot… Cuvintele sunt cele mai de temut arme ale unui om. Folosite gresit, pot provoca dezastre de proportii.
I wish I were far far away… walking in the air.

No title

Fara titlu. Fara explicatii. Fara cuvinte inutile aruncate aiurea cand nu trebuie. O privire face cat o mie de cuvinte, un gest spune mai multe decat orice fraza pompoasa. O atingere vindeca tot. O imbratisare face minuni.

O piesa ascultata pe repeat prea mult iti poate face creierul pateu si sufletul zob. Trei piese puse pe repeat la infinit duc la orgasm auditiv. Trei piese ascultate intr-o anumita ordine pot spune o poveste pentru cine stie sa citeasca printre randuri.




Povestea este una foarte frumoasa, in ciuda liniei melodice triste si e cu happy-end pana in prezent.

“You still have all of me…”

Adrenalina

Sunt dependenta de adrenalina. Dintotdeauna am fost. Am cautat senzatii tari in orice, dar mai ales in lucrurile interzise. Fiorul pe care nu ti-l poate da nimic altceva, ritmul galopant in care iti bate inima atunci cand ceva e …extrem. Sau extrem de interzis. Felul in care sangele fierbe, tensiunea creste si ai impresia (total gresita) ca nimic nu mai conteaza, exact ca intr-o melodie care incepe lent doar pentru a se termina furtunos si incredibil.

Fluturasii pe care ii ai in stomac si care nu se pot compara cu aia pe care ii simti cand esti indragostit, pentru ca e o alta stare. Modul in care se amplifica toate simturile pana aproape iti dispare orice urma de ratiune. Cand mergi pana la capat, obtii mult ravnita senzatie extrema, comparabila cu un orgasm de 5 stele. Cand nu mergi pana la capat, simti o rafala de vant rece care porneste de la piept si urca pana la cap, readucandu-ti ratiunea la locul ei. Amandoua senzatiile sunt extreme, fiecare in felul ei, dar curios, amandoua dau dependenta intr-un fel sau altul. Pentru mine adrenalina e ceva absolut necesar. Nu-s facuta pentru … a sta locului, linistita.

Curios lucru, mintea omului. Cand zici ca nu mai faci ceva, atunci te mananca intre degete sa te apuci iar… mama lor de adrenaline, endorfine si alte ine…

The monster under my bed

Stiti expresia americanilor cu monstrul de sub pat? Eu zic ca fiecare dintre noi are unul… Eu stiu sigur ca am. Doar ca in ultima vreme (de cateva luni bune chiar) am devenit “friends with the monster” si mi-e mult mai bine. Atunci cand accepti ca ceva va face parte din viata ta pentru totdeauna, brusc ti se ridica un val de pe ochi si vezi totul intr-o alta lumina. Una mult mai clara si mai linistitoare.

I`m friends with the monster that`s under my bed

Get along with the voices inside my head

You`re trying to save me, stop holding your breath,

And you think I`m crazy, yeah, you think I`m crazy?

Well, that`s nothing!

Mi-e dor…

Mi-e dor sa scriu. As vrea sa gasesc timpul necesar pentru a mai asterne (sau a cerne) din ganduri. Ganduri multe, felurite, colorate sau alb-negre, dar toate ale mele. Viata asta trece intr-un ritm galopant, iar noi… n-avem timp. N-avem timp nici macar sa ne facem ordine in ganduri cum trebuie. As vrea… liniste. Liniste, ploaie si un pahar de vin. Se pare ca vreau cam mult, avand in vedere ca le vreau deodata. Daca e una, nu e alta, daca sunt doua, nu e una. Si atunci automat nu mai e ce am eu nevoie.

Si anii trec…





Off-topic:

Poate macar buletinul mi se face mai repede…ca sa exist si eu cu un alt document oficial in afara de permis.